Tema 5

Stabilirea obiectivelor

Stabilirea obiectivelor este esenţială pentru oricine tinde să elaboreze linii directoare în vederea realizării elementelor fundamentale ale pregătirii, să stabilească teste şi norme de respectat, să fixeze obiective de perfecţionare tehnică şi tactică a echipei şi modalităţile de evaluare a acestora, performanţa care trebuie realizată la sfârşitul sezonului etc. Pentru a avea succes, obiectivele stabilite pentru echipă şi pentru fiecare jucător în parte trebuie să fie atât solicitante, cât şi realizabile. Ele trebuie să reprezinte un instrument motivaţional şi să devină o sarcină pentru toţi factorii implicaţi în obţinerea victoriei sportive. Stabilirea obiectivelor pentru echipă şi pentru fiecare jucător în parte trebuie să fie foarte clară, obiectivă şi verificabilă. La fel de important este să se evalueze / verifice periodic dacă obiectivele intermediare au fost realizate sau nu. Această evaluare este decisivă, deoarece deficienţele din performanţa jucătorilor pot fi remediate înainte să fie prea târziu, chiar şi în timpul sezonului competiţional. Procesul de stabilire a obiectivelor trebuie să angajeze atât antrenorii cât şi jucătorii, fiind hotărât şi prezentat echipei la începutul sezonului. (Bompa T, 2003, pag 25)

Botterili (1992) citat de Bompa T. (2003, pag.25) a prezentat avantajele stabilirii obiectivelor în colectiv, printre ele numărându-se şi următoarele:

1) clarificarea obiectivelor şi priorităţilor

2) creşterea gradului de angajare şi motivare

3) măsurarea succesului

4) dezvoltarea încrederii şi moralei

5) maturizare psihologică

6) dezvoltarea capacităţilor de rezolvare a solicitărilor

7) prevenirea problemelor comportamentale

8) conducere mai eficientă şi mai agreabilă

9) empatie faţă de drepturile celorlaiţi

10) dezvoltarea comunicării

11) stabilirea unui climat adecvat

12) sportivi mai mulţumiţi, performanţă mai bună, plăcere mai mare de joc.

  

%d blogeri au apreciat: