Stiaţi că ….


Biomecanica in tehnica startului in natatie

 Analiza biomecanica si kinetica a startului la inot a aratat ca  sunt semnificative legaturi  cu cursa si ca in cele mai multe evenimente, indiferent de ritmul startului cursele scurte au starturi diferite de cursele lungi atat la feminin cat si la mascului. Startul “grab” adica startul apucat este astazi mult mai frecvent intalnit decat startul “track” , cu balans de brate in special la inotatorii de mare competitie.

Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000 leagănul startului “grab”  adica apucat a adus un curent nou de start prin apucarea blocstartului cu bratele , lucru evident in finalele probelor de la Olimpiada. Startul “arm swing” adica cu balansarea bratelor nu a fost folosit de nici un finalist.

Explicatia generala  a faptului ca startul apucat este mai eficient este determinat de pozitia centrului de greutate a corpului  sper inainte , spre fata si in acest fel reuseste sa reduca timpul necesar obtinerii pozitiei in care mari forte orizontale pot fi aplicate sa genereze miscarea orizontala.

Startul track este de fapt o varianta bazala a startului grab. In startul treck un picior este mai in fata decat celalalt. In cadrul startului de tip track au fost identificate doua variante.  Acestea sunt startul track cu greutatea in fata si startul trac cu greutatea in spate.  Recent, Welcher a comparat startul grab cu startul track fata si startul trac spate si a ajuns la concluzia ca nu sunt diferente semnificative intre cele 3 tehnici pentru timpul inregistrat la 5m distanta de blocstart.

O noua tehnica de start a fost dezvoltata prin introducerea unui nou tip de blocstart antival super bloc.

Celebra firma de ceasuri Omega este unul dintre principalii sponsori ai FINA, asigurand cronometrajul in cadrul competitiilor organizate de FINA. Dar Omega nu se opreste aici si a propus dezbaterii forului mondial de natatie, un blocstart revolutionar.

b1 b2

 

 

 

 

 

Blocstartul a fost montat pe culoarul 9 la Openul de la Beijing 2008. Aceeasi piscina care a gazduit in august 2008 intrecerile olimpice. Desi, reprezentantii companiei Omega au declarat ca au testat noul blocstart pe un grup de juniori germani de elita, iar acestia si-au imbunatatit performantele la start in urma folosirii acestui blocstart, principalele federatii de inot sunt sceptice in adoptarea acestui tip de blocstart. Americanii au invocat faptul ca atletii lotului olimpic nu se pregatesc deocamdata centralizat si astfel acomodarea cu noul blocstart ar avea de suferit. Blocstartul propus de Omega in 2008 este inspirat din cel folosit de catre atleti in probele de sprint. Astfel, inotatorii care folosesc startul cu un picior inainte si unul inapoi ar fi avantajati :

Aceste tipuri  de blocstarturi au fost concepute sa permita inotatorului sa-si plaseze centrul de greutate intr-o pozitie mult mai in fata comparativ cu blocstartul care are un maner  deasupra suprafetei  plate a blocstartului. In 1998 Pearson si asociatii lui au determinat ca performanta la 7 m pentru startul din blocstartul cu maner erau egale cu acelea din  “grab-start” adica cu cele ale startului apucat. In concluzie ei au determinat ca nu erau diferente semnificative intre startul grab si handelstart, in ciuda faptului ca subiectii erau neexperimentati in tehnica startului handled.

Prin practica startului pe un blocstart handel, startul se poate   sa imbunatateasca  performanta probelor de inot daca este exersat si antrenat faza startului.

In 2001 Blanksby, Nicholson si Elliott au facut un studio printre inotatorii de elita sa determine daca unul din cele 3 tehnici de start ( grab, track si handle ) permite obtinerea unui timp mai bun la 10m. Nu au fost sesizate diferente semnificative intre cele 3 tehnici . Totusi in timpul antrnamentului prin exersarea startului , timpul la 10m , reactia, miscarea, timpul petrecut in aer s-au imbunatatit indifferent de tehnica folosita . Aceasta indica ca nu conteaza foarte mult tehnica folosita ci important este sa se concentreze antrenamentul pe exercitii de start . Cel mai important aspect este ca sportivii inotatori pot sa-si imbunatateasca  perfomanta prin orice tehnica prin practica intensiva de antrenare a startului.

Cercetatorii au statutat faptul ca totusi inotatorii care au folosit tehnica handle start si-au imbunatatit cel mai mult performantele adeverind in acest fel concluzia lui Pearson care spunea ca handel startul poate crea un avantaj inotatorului care foloseste si devine expert in folosirea acestui tip de start.

In anul 2000, Vilas Boas, a comparat cele 2 variante de track start cu corpul avansat si cu corpul retras in spate pe 11 inotatori de top portughezi care au fost antrenati in ambele variante . Cu toate ca startul track cu plasarea centrului de greutate in spate asigura un impuls orizontal mai mare si de aici o mai mare viteza orizontala decat startul cu centrul de greutate in fata, acest avantaj a fost anulat de un timp mai mare petrecut pe blocstart. Totusi cercetatorii au observat ca orice avantaj luat prin viteza orizolntala la intrare in apa a fost repede pierdut in timpul imersiei si al alunecarii sub apa.

Un studiu al Univesitatii din Edinburg din 2001 a comparat startul de tip grab si track pentru doua grupuri cu timpi echivalenti la 50 de metrii. Nu au fost gasite diferente intre cele 2 grupe referitor la timpul la 9,5m,  la timpul petrecut pe blocstart, la timpul de zbor, la timpul de intrare in apa, viteza orizontala si verticala la desprindere.

O descoperire foarte importanta a fost ca 96% din variatia timpului la 9,5m a fost explicata prin perioada dintre intrarea in apa si iesirea la 9,5m . Aceasta a fost foarte similara cu descoperirea lui Guimaeres and Hay precum ca timpul de alunecare conteaza 95% din variatiile timpului de start.

Implicatia este ca cei mai buni dintre inotatorii cu talent la start petrec mai putin timp intre intrarea in apa si 9,5m.  Aceste descopreriri sunt certificate si de datele obtinute din analiza finalelor si semifinalelor de la Olimpiada din 2000 facute de Cossor si Mason . Ei au concluzionat ca una din variabilele semnificative relative la timpul inregistrat la distanta de 15 m era distanta care o mergi pe sub apa.

Toate aceste studii sugereaza ca faza mersului pe sub apa la start este cea mai importanta in performanta startului. Pentru a interpreta de ce este asa trebuie sa ne uitam la factorii care afecteaza si influenteaza timpul petrecut sub apa. Acestia sunt : viteza orizontala si distanta parcursa.

Astfel o explicatie logica ar fi ca cei mai buni starteri au o viteza orizontala mai mare la plecare si de aceea merg mai repede la inceputul perioadei de mers sub apa sau ca acesti sportive intra in apa mult mai departe de blocstart si astfel au de parcurs o distanta mai mica pe sub apa.

Legatura intre viteza orizontala a desprindeii si timpul la 9,5m era una limitata.

Toate rezultatele conduc la concluzia ca inotatorii pentru a-si imbunatatii performanta la start ar trebuii sa se concentreze la faza deplasarii sub apa mai curand decat adoptarea unei tehnici anume de start grab sau track.

Date fiind influenta minima a vitezei orizontale de desprindere asupra timpului la 9,5m diferentele obtinute intre inotatori sunt mai curand relative la abilitatea de a minimiza rezistenta si de a maximiza propulsia in timpul deplasarii pe sub apa. Atentia trebuie sa fie indreptata catre linia de alunecarea pe sub apa si miscarea de lovire-tractiune a apei. In ceeace priveste lovirea sau miscarea in apa, momentul initierii lovirii apei este important . Lovirea apei nu trebuie sa inceapa pana cand viteza inotatorului nu este mai mica decat cea care ar putea fi generata de miscarea bratelor de sub apa. Se intampla ca multi inotatori sa inceapa miscarea prea devreme si aceasta franeaza alunecarea de sub apa din timpul startului.

Un sistem de imbunatatire a tehnicii de start la inot utilizeaza inregistrarea “force” şi “analizele cinematice”.
Universitatea  Granada,  Sierra Nevada, Granada, Spania , a facut un studiu in scopul dezvoltarii unui sistem pentru a îmbunătăţi forţa înotătorului si tehnica de pornire cu date exacte şi filmari video. Un grup de inotatori de elită, 17 la numar,  au luat parte la studiu. Cinematica şi variabilele  cinetice a tehnicii începe în timpul fazei de pe blocstart, apoi in faza de zbor, şi fazele de înot, până la sfârşitul primilor 10 m. Acestea au fost analizate. Viteza orizontală în timpul  decolarii , 3,96 m / s şi forţa maximă aplicată orizontală , 917,2 N nu s-a corelat cu timpul la 5 m , 1,79 s. Doar valoarea  vectorului de viteză înainte de momentul intrării mainii in apa , 4,63 m / s, a fost corelat cu timpul la 5 m , acesta a fost corelat in studio. Transformarea  vitezei si centrul de greutate al înotătorului în timpul zborului la o viteză orizontală mare produce alunecarea. Aceasta pare problema mai complexa pentru a rezolva startul unui înotător.
Timpul de pornire este una din componentele importante  în concursul de inot. Importanţa sa este relativ mai mare în timpul cursei pe distante mai scurte 50m şi 100 m.  Un înotător de viteza  are  timpul de pornire foarte mic de la semnalul de plecare si pana la desprinderea de pe blocstart . Urmeaza  apoi zborul prin aer pana la intrarea in contact cu apa , apoi timpul  de la primul contact cu apă până cand  înotătorul  începe tractiunea in apa , denumit timp de alunecare . Inregistrari în timpul competiţiilor de înot internationale folosind distanţe fixe au aratat ca rezultate bune au inotatorii care au timpul petrecut de la semnalul de plecare, până la linia de 10 sau 15 m, foarte scurt. Normele FINA pun limite la distanţa subacvatica de pornire la 15 m şi această lungime este acum universal folosita pentru a măsura timpul total de pornire. Unele lucrări au fost publicate  cu timpi pe durata fiecarei faze , centrul de greutate al inotatorului, traiectoria, viteza orizontală şi verticală a segmentelor corpului, forţa aplicată asupra blocului de pornire şi acţiunile subacvatice de propulsie.  Scopul este sa se dezvolte un sistem model de a îmbunătăţi forţă înotătorului, tehnica de pornire in  toate fazele de start.
Pentru studiu s-a facut o  tabără de antrenament la altitudine şi într-o singură sesiune de evaluare a tehnicii de start,  s-a evaluat  tehnică de start , cantonamentul fiind la Sierra Nevada. Fiecare înotător a efectuat start cu inot 50 m , cu un efort total pentru a înregistra timpul impartit pentru 100 de metri. Fiecare subiect a fost filmat video cu  sistemul de analiză . Sistemul de analiza a avut  cinci camere video conectate la un video S-VHS de inregistrare cu  50 Hz ., prin intermediul unui video-timer şi un selector video . Toate imaginile de la camere de luat vederi au fost programate pe o distanţă de 15 m pe planul perpendicular de deplasare a înotătorului. Evaluarea a fost efectuată după un start cu  regulile FINA respectate. Semnalul de pornire a fost sincronizat cu video-timer . Pe parcursul a 50 de m, au fost măsurati toti timpii inclusiv sosirea când înotătorul a atins peretele. O bază de date specifice a fost dezvoltat pentru colectarea datelor şi pentru a face imprimarea cu analiza de informaţii pentru înotători. Gradul de inclinare al blocstartului este de 6 grade.

O traiectorie bi-dimensionala a centrului de masă (CM) a fost calculat în timpul desprinderii de pe blocstart şi in faza de zbor folosind datele antropometrice. Această traiectorie a permis  să se obţină vitezele orizontale ale CM (Vy) şi verticale ale CM (Vz) si vitezele în timpul de decolare şi în timpul zborului pana la primul contact cu apa .
Ecuaţie parabolică a fost calculată folosind un algoritm dezvoltat de Dapena (1996). Vitezele rezultate în timpul de decolare (V0) şi în timpul primului contact cu apa (Ve), unghiul de decolare  au fost calculate, de asemenea. Orizontale (Fy) şi verticale (Fz), forţele de vârf în timpul desprinderii de pe blocstart  au fost obţinute din inregistrarile facute.

1.1    Startul Grab prezentare generala 

Locul ambelelor picioare este in fata blocstartului, bratele in fata la latimea umerilor,prind margine din fata a  blocstartului, ambele picioare prind cu degetele mari  marginea blocstartului. În cazul în care starterul spune, luati locurile, se îndoaie picioarele din genunchi, prin relaxarea genunchilor şi prinderea partii din faţă a blocstatului cu ambele mâini. Se face o miscare de tractiune inspre fata suficient de departe înainte şi în jos, astfel încât coatele sunt îndoite şi relaxate. În cazul în care soneria sau arma de plecare, fluierul sau pur şi simplu cuvântul rostit start se aude , se duc bratele spre inainte transmitand deplasarea intregului corp pe traiectoria optima si prin impingerea in picioare se obtine o propulsie in sus  si in exterior a corpului.

Atunci când poziţia de pornire este cu picioarele prin degetele mari de la picioare  agate de partea din faţă a blocstartului si mainile  plasate aproape împreună sau separat la latimea soldurilor inotatorul se pregateste de un start grab . În cazul în care picioarele sunt apropiate mainile inotatorului nu au loc intre picioare si se situeaza in afara picioarelor. De obicei inotătorul apuca partea din faţă a blocstartului cu mâinile în interiorul picioarelor.( vezi figura 1.a )

b3 Greutatea corporală trebuie să fie apoi plasata pe partea din fata a labei piciorului şi nu pe calcai.  Capul rămâne jos până când semnalul de start este dat . ( vezi figura 1.b )

La semnalul de plecare, înotătorul trage bratele  în sus în timp ce capul lui se ridica rapid ( vezi figura 1.b )
Această mişcare face ca bratele sa traga înainte şi inotatorul poate sa execute o miscare de extensie puternică cu picioarele in sus si inainte. Braţele continua proiectarea  înainte cu viteza  iar ochii raman fix spre inainte ( vezi figura 1.c )

1.2    Startul Track prezentare generala

Aceasta tehnica de start este tot mai mult utilizata deoarece permite înotătorilor sa aibe  o traiectorie in aer mai buna şi se potriveste mai bine pentru intrarea mai  profunda in apa . Sunt în prezent, recomandari pentru utilizarea acestei tehnici  în anumite specialităţi, cum ar fi bras sau fluture dar a fost folosit cu suceces si la craul.

Inotătorul are  un picior in fata pe blocstart, degetele de la picioare se agata de blocstart, în timp ce celălalt picior este plasat în spatele blocstartului. Ambele maini se prind de partea din faţă a blocstartului, ( vezi figura1.a ). La semnalul sonor, înotătorul efectuează o tragere spre inainte cu corpul si cu ambele braţe pentru a muta centrul de greutate inainte , în timp ce capul se mentine in jos, toate miscarile în acelaşi timp ( vezi figura 2. b ). Forţa de impingere a picioarelor  prin extensia corpului condusa de o miscare rapida de brate spre inainte  face ca saritura spre sus in inainte sa aibe loc rapid. ( vezi figura1.c ) Startul acesta este similar cu startul din atletism cu plecare din blocstart.

 

b4

 

Recomandarile pentru un start bun sunt a se evita desprinderea inceata de pe blocstart si desprinderea prea in sus . Atunci când se menţine poziţia de plecare  la start, locul centrul de greutate sa fie deasupra picioarelor. În prezent, unii antrenori  din SUA recomanda ca  centrul de greutate sa fie mai sus pe piciorul din inapoi în scopul de a implica mai mult corpul in miscarea de  tragere in  braţe. Braţele sunt apoi aduse printr-o  mişcare circulară deasupra umerilor ca într-o miscare de rotatie a braţului spre inanite si imprima corpului miscarea de deplasare spre inanite. Aceasta tehnica speciala, a căror beneficii sunt încă in faza de cercetare se numeşte „slingshottrack-start”.

1.3    Intrarea in apa si alunecarea

Indiferent de poziţia adoptată in momentul plecării, traiectoria  corpului este spre inanite si in sus . Aceasta nu trebuie sa se modifice niciodata. Este mereu aceeasi de fircare data.

În partea de sus a parabolei sariturii  înotătorul este in prima faza  în plină extensie (vezi figura 3. a ), dar cand bratele se pregatesc sa intre in apa sunt orientate si puternic incordate pentru a sparge uşor inrarea in apa. Intreg organismul se pregateste de intrarea in apa fiind incordat la nivelul tuturor segmentelor. Are loc o scufundare care incepe cu bratele apoi  cu capul şi corpul ultimele intrand in apa membrele posterioare. ( vezi figura 3.b )

În anii ’80, inotatori sovietici au realizat  un experiment pentru masurarea unghiului de intrare in apa dupa start. Sprijinul de care la care se pleaca in start este cu picioarele nesincronizate sau sincronizate , apoi miscarea capului este spre sus si inainte. Unghiul cel mai favorabil al corpului la intrarea in apa este între 30 şi 40 °. La intrarea în apă, toate părţile corpului trebuie să se mişte în acelasi unghi . Pentru a face acest lucru, picioarele ar trebui să meargă în sus, astfel încât corpul în cele din urmă sa intre într-o poziţie sau arcuite convexa (vezi figura 3. c) .Aceste miscari  sunt mai favorabile pentru a transforma componenta verticală a vitezei iniţiale a înotătorului în viteza orizontala.
Acesta este principiul Bernoulli a înotătorul si functioneaza . La intrarea în apă, inotatorul trebuie să minimizeze forţele de rezistenţă , forţă  îndreptata în direcţia opusă de deplasare, precum şi sa optimizeze componenta de ridicare la suprafata dupa alunecare sub apa.
Acest lucru poate devein un joc de presiune, de propulsie şi de depresurizare  creata de diferenţele  de viteza de “scurgere” intrare  in apă deasupra şi sub corp. Pentru a face acest lucru, înotătorul trebuie să fie în poziţia convexa, în scopul de a crea zone de mare presiune sub corp şi de asemenea sa creeze presiune asupra corpului.
Spre deosebire de o formă concavă sau un organism rupt care direcţionează forţa de ridicare într-un sens negativ şi il constrângere pe înotătorul la intrat în apă. Aceasta este eroarea de multe ori intalnita la startul înotătorilor incepatori.
Acţiunea picioarelor  în jos ca un delfin asociat cu orientarea mâinile în sus se pot reorienta într-o direcţie orizontală vezi figura 3. d .
Acest moment de pregatirea ridicarii corpului pe traseul de inot in cursa trebuie combinat cu tipul de ritm ce urmeaza a fi inotat , cu lungimea cursei  si cu stilul de inot.

Se face o saritura mai rapida si scufundare medie in cazul stilui craul , cu miscare de delfinare sub apa si orientarea bratelor in sus spre suprafata apei.

Se face o saritura mai adanca cu miscare de brate si apoi de picioare in cazul brasului.

Se face o saritura mai adanca cu miscare de delfinare si orientarea un sus a bratelor in cazul stilului fluture. ( vezi figura 3.e

b6

 

Recomandarile sunt de a se mentine o  poziţie simpla a corpului pana la iesirea la suprafata,  trebuie să fie menţinuta directia  pe parcurs centrala a corpului pe culor până cand scade  viteza de  alunecare si viteza de deplasare devine egală cu viteza de inot.

Reluarea înotului prea târziu, reprezinta risipa de energie. Daca membrele incep miscarea prea curând este de asemenea pierde de viteză prin frecare . Trebuie gasit momentul optim de inceperea miscarii  având in vedere ca este necesara mentinerea acceleraţiei pentru a ajunge la viteza de înot din cursa

In timpul alunecarii capul trebuie sa fie plasat sub umeri , bratele tensionate din faza de desprindere scad in contractie si se pregatesc de tractiune. Mainile sunt una peste cealalta pentru a micsora suprafata de contact cu apa si a mentine o forma hidrodinamica a corpului si a minimize rezistenta si a pastra propulsia din start.DictionaryListen

1.4 Studiu comparativ intre startul Track si Grab

Aceste două tehnici concurente de start in înot – start Track (TS) şi startul Grab (GS), sunt în prezent deosebit de populare în rândul cercetătorilor şi înotătorilor. În ciuda cantitatii relativ mare de publicaţii, ca rezultat  rămâne neconcludent. Studiul de faţă investighează aceste tehnici îde start si se face  pe baza rezultatelor din Sydney, Jocurilor Olimpice. Acolo s-au analizat reacţia la start (1), eficienţa startului – la distanta de 15m (2), precum şi modul de start – tarck sau grab (3). Finalele şi semi-finalele în toate probele  au fost analizate şi statistic datele comparate cu t-test. Rezultatul analizei a arătat ca startul are  particularităţi legate de tehnica de start, timpul de  reacţie şi de specificitatea sportivului sprinter sau fondest . Avantajul startului  TS în ceea ce priveşte reacţia de inceput  a fost în mare parte evidentiat in probele scurte.  Eficienţa startului TS a fost comparată cu GS si nu a existat o îmbunătăţire în mare parte a fazelor startului dar în cinci curse a fost semnificativ mai mare avantajul in favoare TS.

Analiza arată că tehnica startului ramane foarte discutabilă printre antrenori, concurenţi şi cercetători. Pe parcursul ultimelor decenii diferitele startului au fost investigate şi comparate. În prezent, cel puţin şase variante ale tehnicii sunt în uz, atât din punct de vedere practice si ştiinţifice şi anume:
– GS –zborul din aer sa fie convex sau concav  la intrarea în apă cu  mâinile introduse anterior;
– GS – start cu corpul înotătorului la intarea in apă la un unghi mic (aproape de 20 °), fata de  suprafaţa apei;
– “Swing”-sau cu balansarea bratelor spre inapoi sis pre inainte
– “Swing” – sau start cu ducerea bratelor direct spre înainte , aceasta varianta este încă folosita pentru începători
– TS- cu sprijin suplimentar pentru piciorul din spate , varianta propusa de Omega
– Start standard de pe blocstart standard

Toate cercetarile şi multe publicatii cu privire la toate modurile de de start de mai sus, in care există multe puncte de vedere contradictorii au fost elaborate in ultimii 10 ani.. Având în vedere că in anii 70 , in start  începe introducerea grab startului  fost prezentată ca fiind mai eficienta decât orice alta varianta (Hanauer, 1972; Bowers & Cavanagh, 1975). Tehnica de start bazata pe logica a fost oferita  de Fitzgerald (1973) cu  speculaţii biomecanice şi un studiu pilot. Pentru ultimele trei decenii, cel puţin patru proiecte ştiinţifice serioase au fost dedicate pentru a urmări compararea tehnica, dar nu au sesizat avantaje pentru eficientizarea  startului. Counsilman si colectivul lui in 1988 au studiat cele două tehnici concurente de start in înot pe echipe  de clasă mondială de inotatori Olimpici
Metodele folosite au fost analiza datelor :
1) Viteza de reacţie (SR) – timpul scurs de la semnalul de început până la decolare – măsurătorile au fost efectuate de către „Omega” cu sistem electronic de timp şi prezentate în cartea oficiala a rezultatele CIO 2000;
2) eficienţa startului (SE) – timpul pentru a finaliza segmentul de 15 m sau timpul necesar pentru capul înotătorului de a atinge  linia digitală de 15 m de perete – masuratori au fost efectuate de grup de cercetare de la Institutul Australian de Sport şi prezentate în cartea oficiala „Analiza biomecanică”;
3) Modalitatea de start – această variaţie de tehnica a fost identificata de un film video realizat de către autori. Toate performanţele din cursele finale şi semi-finale au fost împărţite şi analizate în conformitate cu unul din cele doua grupuri, TS sau modul de GS.
4) Datele colectate – SR, SE şi startul tuturor participanţilor la finalele şi semi-finale la 11 curse, total 151 sportivi de sex feminin şi 152 sportivi de sex masculin au fost colectate pentru analize suplimentare.
Rezultatele au fost statistic analizate si în comparaţie cu ajutorul de t-test pentru tehnica de start. Coeficientul de corelaţie (R2) a fost folosit pentru a determina corelaţie liniară pentru SR şi SE.  Acest coeficient se potriveşte liniar comparativ cu distantele de înot si au fost comparate şi ecuaţiile de regresie corespunzătoare. Semnificaţia statistică a fost stabilită la P <0,05.
Functie de viteza de reacţie şi de eficienţă a startului s-a constatat că startul TS începe in medie în aproape toate cursele mai rapid. TS comparativ cu  GS este prezentat in tabelele 1 si 2 . Avantajul startului TS a fost semnificativ într-un număr mare de curse de înot. Tabelul 1 prezinta  rezumatul timpului de reacţie la start  şi eficienţă startului pentru  bărbaţi:

b9

 

 

  • Diferenţa semnificativă între cele doua starturi este P <0,05

Eficienţa startului este mai mare  pentru TS, semnificative au fost  cinci curse in probele feminine : 50 şi 100 liber, 100  si 200 bras si 100 de fluture.
Tabelul 2 prezinta rezumatul timpului de reacţie la start şi eficienţa startului pentru  femei :b10

 

 

Diferenţa semnificativă între cele doua starturi este P <0,05

Diferenţele dintre rezultatele din diferitele condiţii au fost testate folosind testul Student. Rezultatele sunt prezentate ca medie (SD)

Raportul dintre timpul de reacţie şi de eficienţă startului difera in diferite discipline .

La probele de liber rezultatele  au fost corelate şi analizate in tabelul 3. Coeficientul de corelaţie (R2) pentru diferite distanta variaza . Nu a fost o relaţie puternică între timpuyl de reacţie a startului  şi eficienţa startului  cu privire la toate disciplinele de liber, atât pentru TS şi GS la bărbaţi şi femei. De asemenea, o corelaţie semnificativă a fost marcata pentru femei în cazul probei de 50 m.

b11

 

Tabelul 3 prezinta  valorile variatie (R2), referitoare la timpul de reacţie şi de eficienţa startului  pentru diferite distante si moduri de start la bărbaţi şi femei.

Studiul este pe distanta de  15 m de la start.

N este numărul de subiecţi .Lungimea probelor inotate difera  de la 50 – 800-m pentru femei şi 50-1500-m pentru bărbaţi. T-test a fost calculat pentru 50 m. şi fiecare experiment s-a luat in analiza distanţa de 15 m. Astfel,  trei inotatori de sex masculin au inregistrat  diferenţe semnificative in favoarea  startului  TS şi un singur caz (1500 m.) pentru GS.

Inotătoarele de sex feminin au inregistrat o diferenta semnificativa pentru TS (800 m) şi două diferenţe semnificative pentru GS ​​(400 şi 800 m.). Dependenţa de timpul de reacţie este cu atat mai mare cu cat proba este mai scurta, prin regresie liniară. Graficele arată că timpul de reacţie tinde să fie mai lung pe măsură ce creşte distanţa şi această tendinţă este ai pronunţată pentru GS, si mai mica pentru TS.
Regresiile  liniare demonstreaza ca  scăderea vitezei de reactie proportional cu cresterea distantei, este remarcata ca o tendinta mai pronunţată pentru GS, si mai mica pentru TS. In studiul de referinta t-test s-a relevat diferenţe semnificative între  startul la 50 m. şi alte distante 200, 400, 800m. Pentru barbati, atât în startul  ​​TS şi GS eficienţa startului a scăzut în mod semnificativ de la 100 la 1500m, în timp ce la femei – în condiţii similare – eficienţa startului a scăzut în mod semnificativ numai de la 200 la 800m.

b12Figura 2 evidentiaza  viteza medie pe primii 15 m, in ceea ce priveşte logaritmul natural de lungime parcursa.

S-a constatat ca statul track este mai eficient cu P <0,05 fata de startul grab mai ales pe distanta de 50m.

 

 

b13

O comparaţie a modului de start pe diferite distante arata ca este afectata eficienţa startului functie de dimorfismul sexual si mai pronunţat este startul în rândul brasistilor.
 b14

Se poate vedea ca opiniile diferitilor cercetatori difera . In realitate actualmente la nivel mondial se constata un numar mare de concurenti care folosesc startul track ,TS, el ajungand  la 40% în rândul femeilor şi 37% dintre barbati în finale şi semi-finale campionatelor mondiale si europene.

Din studiu direct pe sportivii romani reiese ca este un beneficiu semnificativ pentru TS , cel putin ca reacţie de start. Acest lucru este în concordanţă cu rezultatele mai multor studii anterioare (Allen, 1997).

Prin urmare, nu poate fi spus ca exista o tendinta de eficienţizare a startului track la noi in tara dar tocmai in aceasta idée de demonstarare si promovare fac aceasta lucrare de doctorat.

Trei motive pentru acest lucru ar putea fi de notat aici:

a) În ultima perioadă s-a demonstrate usor eficacitatea tehnicii de TS, care prin exercitiu ar putea fi îmbunătăţită;

b) în comparaţie cu anchetele anterioare, eficienţă startului la testul-t pe studenti ,  pentru 21-50% din subiecti, se explică prin variabilitatea tehnicii si a timpului de reactie la start . Prin urmare,startul track TS cu un timp de reactie mai mic poate contribui la imbunatatirea startului. Pe de altă parte, lipsa de corelare în cadrul mai multor discipline pot fi din cauza numărului insuficient de participanţi în cadrul acestor grupuri de test.

Lungimea, specificitatea de distanţă poate fi considerata aici, în primul rând, în raport cu ideea generală a acestui studiu. Toate rezultatele de regresie liniara la startul grab sunt evidente in cazul maririi distanţelor de parcurs . Studiul lui Miller si colaboratorii, in 1984 , care nu a găsit diferenţe în timpul de reacţie între femei şi bărbaţi demonstreaza lipsa dismorfismului sexual.
În concluzie, în ciuda contradicţiilor în rezultatele proiectelor de cercetare, startul track TS este in  topul celor mai rapide tehnici de start.

Biomecanica startului in inotul craul, delfin, bras si mixt

Prezentare grafica a variabilelor studiate legate de forta aplicata blocstartului si traiectoria zborului in timpul startului sunt prezentate in urmatoarea imagine :

poza biomecanica
S-au studiat prin cercetari practice două variante ale tehnicii de start track pentru cursele de înot varianta startului track ventrala si varianta startului track dorsal, folosind date dinamice şi cinematice sincronizate. Rezultatele au indicat faptul că varianta startului track cu proiestia centrului de greutate in spate ( TSR ) este capabil sa produca  un implus si o viteza mai mare , dar presupune, de asemenea o perioada mai mare la plecare de stationare pe blocstart si probabil, mai mari valori hidrodinamice la intrarea in apa , care impune un timp total mai mare pentru primii 6m de cursă, în comparaţie cu tehnica de start cu proiecţia în faţa centrului de greutate (TSF).

In prezent, putem specula că startul grab continuă încă să fie tehnica cea mai populara, şi că un număr tot mai mare de inotatori de elita continuă să experimenteze acest  start. Observatiile la probele de sprint in concursuri arată că cel puţin două variante ale tehnicii de start sunt utilizate în plus faţă de „prototip”, tehnica descrisă de către Ayalon in 1975. Tehnica clasica, cu o proiecţie maximă frontală a centrului de greutate (CG), şi  o tehnică mai recentă, folosind o poziţie de bază, caracterizata printr-o proiecţie in spate a CG a înotătorului .

b15Cele  28 de variabile biomecanice studiate in diferite studii au fost :

  1. timp de reacţie (RT) – intervalul de timp măsurat de pe blocstart între semnalul de start şi prima mişcare perceptibila;
  2.  timpul de impuls (IT) – intervalul de timp măsurat pe blocstart între prima mişcarea perceptibila  şi decolare;
  3. timplul de sedere pe  blocstart (BT) – timp de reacţie + timp de impuls;
  4.  timpul de zbor (FT) – timp de ladesprindere pana la atingerea apei minus timpul de stat pe blocstart ;
  5.  timpul din momentul atingerii apei (TS-w) – masurata prin videogrametry de la semnalul de plecare la momentul primului contact cu apa;
  6.  timpul de la începutul startului  până la intrarea apă complet (TS-E) – măsurat prin videogrametry de la semnalul de plecare la primul moment al intrării apă integral;
  7. timpul total de intrare in apă (ET) – timpul de la început până la intrarea in apa deplin minus timp de la început la atingere de apă;
  8.   alunecare de timp (GT) – începe total timp minus timp de la început până la intrarea apă plin
  9.  timpul de pornire total de (TST) – masurat prin videogrametry de la semnalul de început până la sfârşitul startului;
  10.  impulsul orizontal
  11. impulsul orizontal de pe blocstart  masurat prin dinamometrie
  12.  impulsul  vertical (Iy) – masurat prin dinamometrie
  13.  impulsul rezultant (Ir) – rezultanta impulsului pe componente verticale şi orizontale, calculate pe baza valorilor medii ale Ix şi Iy;
  14.  limita de viteza orizontală a CG de la decolare (VxlimCGto) – măsurată prin dinamometrie în ultimul moment de contact al picioarelor cu blocstartul , evaluare dinamometrica a fost calculată pe baza impulsului orizontal şi greutatea  inotatorilor
  15. viteza orizontală a CG de la decolare (VxCGto), măsurată prin videogrametrie în ultimul moment de contact de la picioare
  16.  viteza verticală a CG de la decolare (VyCGto) – măsurată prin videogrametrie în ultimul moment de contact de la picioare cu blocstartul
  17. viteza orizontală a CG la începutul intrarii in apă  (VxCGbe) – măsurată prin videogrametrie imediat înainte de intrarea de apă
  18.  viteza verticală a CG, la începutul intrării in apă (VyCGbe) – măsurată prin videogrametrie imediat înainte de intrarea de apă
  19. viteza orizontală a CG la sfârşitul timpului de intrare apă (VxCGee) – măsurată prin videogrametrie imediat după intrarea de apă
  20. viteza verticală a CG, la sfârşitul intrării apă (VyCGee) – măsurată prin videogrametrie imediat după intrarea de apă
  21.  viteza orizontală a CG de la sfârşitul startului (VxCGES) – măsurat prin videogrametrie in coordonare orizontală cu pixelii vizibili (6.07m);
  22.  viteza verticală a CG de la sfârşitul startului (VyCGES) – măsurată prin videogrametrie in coordonare orizontală cu pixelii vizibili (6.07m);
  23. deplasarea totală a CG în timpul perioadei de contact cu blocstartul (TdCGbc) – măsurată prin videogrametrie în timpul perioadei de contact a înotătorul cu blocstartul
  24.  deplasarea totală a CG în timpul zborului (TdCGfl) – măsurată prin videogrametrie între pierderea contactului cu blocstartul şi prima atingere a apei
  25.  ajungerea in  apă a CG sau momentul primului contact al mâinilor cu apa (rCGw) – măsurat prin videogrametryie ca diferenţa de coordonate orizontale de la  perete incepand de CG şi coordonatele în primul contact al mâinilor cu apa;
  26. deplasarea totală a CG în timpul introducerii in apă (TdCGe) – măsurat de videogrametrie între momentul de atingere a apei şi primul moment de scufundare completă
  27.  deplasarea totală a CG la start până la sfârşitul startului (TdCGend) – masurata prin videogrametrie , de la semnalul de start pentru a coordona orizontala cu  pixelii vizibili
  28. unghiul  de intrare (AE) – măsurat prin videogrametrie , între trunchiul înotătorului  şi orizontala apei.

Principalele rezultate ale unui studiului sunt prezentate în tabelul de mai jos . Se poate observa ca cele doua tehnici de track-start au fost semnificativ diferite în următoarele variabile:

b16

  1.  -un timp mai mare de impuls pentru TSR decât TSF ;
  2. -un timp mai mare  pe blocstart pentru TSR şi
  3. – durata mai mare de timp de la start  până la intrarea in apă şi la imersiune

Analizele statistice obtinute de datele obţinute în medie în momentul analizei, din tabelul de mai sus , sunt similare cu cele obţinute în studiile anteriare.

Combinarea informaţiilor cinematice şi cinetice la  înotatori  pare a fi singura modalitate de a ajuta înotătorul pentru a-si  îmbunătăţi startul . Valorile scăzute de corespondenţă obţinute în studii anterioare şi între variabilele cinetice, parabolice şi momentele diferite de plecare sugerează necesitatea de a utiliza o analiză foarte aprofundata pe individ pentru a oferi feedback. Transformarea  componentelor de viteza si a centrului de masa a înotătorului, în faza de zbor la viteza mai mare orizontală, apoi alunecarea pare a fi o problema  .

Un start eficient, în toate probele de înot, depinde de combinaţia acţiunilor de pe blocstart  şi proiecţia înotătorului in apă, în scopul de a influenţa pozitiv fazele ulterioare. Distanţa de zbor, unghiul de intrare, profunzimea realizate după intrarea in apa şi viteza deplasarii prin apa, sunt factori importanţi care trebuiesc antrenate. Inotatorii trebuie sa ajunga la cele mai bune valori pentru fiecare faza, în scopul de a îmbunătăţi startul . Analizele startului de înot arata ca fiecare faza e importanta , desprinderea , zborul şi fazele subacvatice, care au variabilele esenţiale să fie luate în considerare pentru determinarea parametrilor  de performanţă ai startului in înot.
Corelatiile semnificative intre rezultatele cursei si variabilele in probele de liber

b17 Corelatiile semnificative intre rezultatele cursei si variabilele in probele de fluture

 

 

Corelatiile semnificative intre rezultatele cursei si variabilele in probele de spate

b18

 

 

 

 

 

Corelatiile semnificative intre rezultatele cursei si variabilele in probele de bras

b19

 

 

 

 

Corelatiile semnificative intre rezultatele cursei si variabilele in probele de mixt

b20

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

%d blogeri au apreciat: