Istoricul metodologiilor de invatare a inotului

Istoria metodologiei antrenamentului si probleme deschise in metodologia inotului

istorie inot

În Marea Britanie, traditia romană de scăldat se reduce la înotul celtilor, anglo-saxoniilor, vikingilor si normanzilor. Toate aceste istorii au trimiteri la practicarea  înotului in apele curgatoare . Regina Anne, în anul 1615, a declarat că a doua vizită de inot la Bath Spa i-au ameliorat durerile articulare datorate constitutiei ei. Baia de intretinere avea să devină in Brighton, în anul 1780, o placere. In tării Galilor, regele George al III, a introdus in cadrul placerilor scăldatul în apă de mare sarata. Prin 1820 activitatea a fost extrem de populara în rândul englezilor si vizitatori străini, activitatea de scaldat era supravegheata de medici, se desfasura in aer liber, in apa de mare si se considera tonic pentru trup si suflet. Acesta perioada a fost momentul in care atentia catre scăldat si de petrecere a timpului liber a fost orientate pentru sport si pentru curse de intrecere.

Literatura este plina de referinte la înot, iar primul volum substantial care se ocupa cu inotul ca un sport a fost  “Arte Natandi”, scris de Everard Digby în 1587. El a sustinut că inotul este o artă în aer liber.  Digby a scris despre predispozitia naturală a omului de a inota într-o apă  în care si-a scufundat picioarele si fata dar corpul rămane pe linia de plutire. Oamenii se înecau  deoarece isi foloseau bratele si picioarele într-o „manieră dezordonată”. De aceea a intervenit instruirea oamenilor pentru salvarea vietii in caz de cadere in apa. Metodologia de predare a inotului  pleca de la  asezarea corpului intins pe  apa , pentru a pluti pur și simplu, prealabil unei inspiratii profunde dar cu calm, nu cu panică, plămânii umpluti cu aer.

In cartea lui Digby, toate pozițiile ale inotului au fost descrise. Omul ar putea înota cu corpul drept în jos si ar putea ridica obiecte de pe fundul unui lac sau râu. Omul ar putea înota pe piept, pe spate, pe o parte și ar putea  efectua mai multe lucruri pe care un pește nu ar putea sa le faca. El a sfătuit sa se faca inot in mare doar in cele mai bune luni, cand nu bate vantul și a avertizat de pericole existente. Digby a descris inotul pe piept cu mult înainte ca aceasta sa devina popular și una dintre schițele sale este intitulata „inotul ca un delfin”, indicând o mișcare ondulatorie a corpului în apă. Opera sa a fost tradusă în engleză în 1595 și denumirea de delfin nu a fost pierduta de autorii scolastici care au urmat. În lucrarea lui Thomas Hardy “Departe de aglomeratia Maddingului”, se descrie cum unul dintre eroii sai inoata stilul „en Papillon”, adica future sau delfin.

In lume prima sportiva profesionista a fost o femeie numita Annette Kellerman Marie Sarah, născut pe 6 iulie 1887, în Sydney, Australia. A fost un pionier, care nu numai că înota profesionist dar pentru femeile din intreaga lume a fost un model. A făcut posibil ca femeile sa inoate deoarece pana atunici femeile au fost contestate in practicarea sportului. Kellerman a fost prima femeie care a demonstrat ca e o minciuna că femeile nu au erau capabile sa faca exerciții fizice extenuante. Ea a făcut acest lucru prin contestarea normelor acceptate ca si costum de baie rochia, suferind o arestare. In final a câștigat un viitor mai luminos și mai sigur in societate si in sport pentru femei.

Kellerman a fost cel mai bun element-instrument de marketing . Datorita ei, femeile au fost trecut de la rochie ca si costum de baie la costumul de baie propiu zis, care nu mai prezenta riscul de a le îneca în fuste lor pe femei. Revoluția a eliberat femeile în apă și a condus la apariția de concurenți de sex feminin în apele Olimpice pentru prima dată în 1912.

În 1905, ea a devenit prima femeie care a încerca să înoate Canalul Manecii. Nu a reusit dar a inot tre sferturi din drum . Ea a purtat un costum dintr-o bucata de materal de culoare negra. Numeroase articole si discutii pe aceasta tema au aparut. Ea a înființat o marca proprie de costum de baie, cunoscut sub numele de „Annette Kellermans” costum, care a fost prototipul pentru costumul modern, purtat de femeile de atunci.

Până în anul 1907 Kellerman a fost un model internațional si a facut scufundări de mare, înot cu cascadorii, dans subacvatic  la hipodromul din Londra. A tinut reprezentatii in Statele Unite ale Americii la Boston. Kellerman a inotat intr-un costume de baie de la Revere Beach. A fost arestata si acuzata de expunere indecenta. Kellerman a fost pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume. Judecătorul  a tinut partea sportivei Kellerman, atunci când ea a spus că costumul ei a fost necesar pentru „miscarea fără restrictii atunci când înot”. Costumul purtat de ea a devenit foarte rapid purtat pe plaje astfel ca femeile puteau sa se miste in apa in siguranta.

Kellermann a scris mai multe cărti printre care „Cum se înoata”in 1918, o carte de povesti pentru copii, intitulata „Basmele din Marea de Sud” (1926) si „My Story”, o autobiografie nepublicata. Kellermann a detinut un magazin de produse alimentare de sănătate în Long Beach, California. Ea si soțul ei s-au întors să trăiască în Australia în 1970, cu cinci ani înainte de moartea ei, la vârsta de 88 de ani, la 5 noiembrie 1975, la Southport, Queensland. Rămăsitele ei au fost împrăstiate de-a lungul Marii Bariere de Corali.

Inotul este o formă populară de exercițiu de care mulți oameni se bucura ca si recreere sau competie. Un înotător de succes are o muncă grea si indelungata, dar cu ajutorul unui antrenor sau o mai bună înțelegere a științei  înotului oricine isi poate îmbunătăți performantele. Știința pentru  furnizarea informatiilor despre metodologie si tehnica poate ajuta persoanele interesate in a practica inotul. Pentru a ajuta la contracararea rezistenței apei trebuie asimilata poziția corecta a corpului și tehnica de inaintare prin miscarea bratelor si picioarelor. Costumele special concepute corpului uman și a castii de inot reduc frecarea de suprafață. Parul de pe corp poate  crea rezistență ca sic el de pe cap. De aceea inotatorii se rad in capul și pe corp pentru a  reduce rezistența în speranța de a-si  îmbunătăți timpul de cursa.

Capacitate de putere și tărie a partii superioare a corpului sunt importante în sprinturile la înot. Într-un sprint de 25 m, 86 la suta din capacitatea de a merge mai departe vine din putere și capacitatea de a genera energie, în conformitate cu Scoala Curtin Universitatea de Fizioterapie. În înot pe distante lungi, componenta de putere este mai mică. Organismul are două tipuri de fibre muscular cu contractie lenta si cu contractie rapida.

În cursele de sprint, pe măsură ce crește tensiunea musculara, fibrele rapid contractile sunt folosite pentru a ajunge la putere maximă. Înotători tind să aibă mai multe fibre musculare lente la brate, dar compoziția musculara nu pare a fi un factor decisiv în înot competitiv.

Barbatii, de asemenea, tind să fie inotatori mai rapizi decat femeile. Acest lucru se datorează faptului că bărbații au o greutate mai mare, cu multa masa muscular comparative cu femeile. De asemenea, femeile au mai mare masa in procentul de grăsime al organismului decât bărbații.

Cantitatea de energie utilizată în aer depinde de frecventa si intensitate. Cererea de energie scade cand un înotător devine mult mai avansat. Înotul de performanță este mult mai dependent de abilitatea de a înotătorului de valorile de VO2max. În înot, se consumă energie pentru a menține flotabilitatea, pentru a genera mișcarea orizontală prin miscarea brațelor și picioarele, pentru a reduce rezistenta la inaintare. Viteza, dimensiunea și forma  tractiunii înotătorul. Frecările și valurile contribuie, de asemenea, la forțele de tractiune. Tehnica este esențială pentru a reduce rezistența la înaintare organismului. Înotători calificați utilizeaza mai mult din energia lor pentru a depăși forțele de tractiune decât înotători care fac sport de agrement. De asemenea, inotatori calificați acopera o distanță mai mare prin frecventa bratelor si picioarelor.

Rezistenta este definită ca abilitatea de a repeta contractii musculare, fără oboseală sau cu un declin mic în nivelul de performanță. Efortul aerobic de rezistenta este capacitatea organismului de a furniza oxigen la muschii care lucreaza  în timp ce înlăturarea produsului de ardere adica a deșeurilor se face prin fluxul de sânge. Rezistenta anaeroba este capacitatea de a menține niveluri ridicate de intensitate a muncii. Pragul anaerob este intensitatea cea mai mare cu care se desfasoara inotul până  se acumuleaza lactat în sânge. Rezistenta lactata este metabolizata anaerob la nivel sub-maximal. Intensitatea și durata  antrenamentului determină nivelul de consum energetic utilizat. În sprinturi scurte, majoritatea energiei, circa 95 la sută, vine de la sistemele anaerobe, în conformitate cu Curtin University. O cursă de inot va mai folosi si energia de la sistemului energetic aerob, cu proportie de 75-80 la suta de energie din sistemul aerob. In cursele pe distanțe lungi organismul inotatorilor se bazează numai pe sistemul aerob.

La start efortul este anaerob si se face numai cu solicitarea energiei din sistemul anaerob. Startul in natatie dureaza secunde pana la atingerea distantei de 15metrii cand sportivul este obligat de regulament sa inceapa miscarile de brate la nivel de plutire.

De-a lungul timpului startul in natatie a avut diverse forme de  manifestari, evoluand spre a fi din ce in ce mai rapid. Metodica de invatare  a startului pleaca inca de la etapa de initiere si pe masura ce se avanseaza  la avansati si performanta si startul urmeaza o evolutie in invatare.

costume 2 costume 4 poza 2

%d blogeri au apreciat: